Index Pagina Principala Index Principal All 3M.com Site Map

Marcajul de contur ECE 104


Nascut ca urmare a unei initiative a Universitatii Tehnice din Darmstadt, adoptat apoi de Comisia Economica pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite, regulamentul ECE ONU 104 referitor la marcajul reflectorizant al conturului vehiculelor grele (peste 7,5 tone) a fost adoptat ca obligatoriu si in Romania incepand cu 1 Aprilie 2006, fiind o conditie obligatorie pentru promovarea inspectiei tehnice periodice ITP.

Plecand de la o analiza statistica a accidentelor care a aratat ca, desi numai 25% din accidente se produc in conditii de vizibilitate scazuta, acestea produc mai mult de 50% din numarul de decese cauzate de accidente rutiere, un studiu stiintific a analizat in detaliu cauzele acestor accidente. Studiul a aratat ca, in cazul accidentelor in care au fost implicate vehicule grele, principala cauza de accident in cazul lovirii din spate sau lateral a unui astfel de vehicul in conditii de vizibilitate scazuta (noapte, ploaie, ceata, inserat etc.) a fost observarea tarzie sau chiar neobservarea acestor vehicule. Studiul stiintific a relevat faptul ca, pe timpul zilei, soferii identifica vehiculele in baza recunoasterii conturului specific al acestora. In conditii de vizibilitate scazuta, informatia vizuala se reduce considerabil, acest lucru fiind principala cauza a accidentelor. In urma analizarii a circa 2200 de accidente relevante in care un vehicul greu a fost lovit din spate sau lateral de un alt vehicul, s-a ajuns la concluzia ca circa 37% din accidentele cu lovire din spate si 41% din accidentele cu lovire din lateral puteau fi in mod evident evitate daca vehiculul greu ar fi fost echipat cu marcaj reflectorizant de contur. De aici si initiativa de a marca cu benzi reflectorizante de inalta performanta a conturului specific al vehiculelor grele sau lente .

Un studiu ulterior efectuat de aceeasi Universitate Tehnica din Darmstadt pe doua loturi de cate 1000 de camioane, unul marcat conform regulamentului ECE ONU 104, altul martor nemarcat, a relevat o reducere a accidentelor in care aceste vehicule au fost lovite din spate sau lateral, in conditii de vizibilitate redusa a fost redus cu circa 95%!!! (30 de accidente in lotul martor comparativ cu 1 accident in lotul marcat conform ECE ONU 104).

Aceste statistici au determinat elaborarea regulamentului ECE ONU 104, ce stabileste standardul de material reflectorizant folosit la marcaj precum si modul de aplicare al acestuia pe vehicule.

LEGISLATIE

Eficacitatea sistemului de marcaj reflectorizant al conturului vehiculelor grele au determinat Parteneriatul Global pentru Siguranta Rutiera - GRSP, coordonat de catre Banca Mondiala, sa ceara introducerea obligativitatii adoptarii acestui regulament pentru vehiculele de transport de marfa cu masa totala mai mare de 7,5 tone in circulatia rutiera internationala. Pina in prezent, s-au raliat acestei decizii mai multe tari printre care S.U.A., Italia, Rusia, R.S.A. s.a. si sunt in curs de introducere a obligativitatii majoritatea tarilor europene.

In Romania pierderile umane si materiale survenite in perioada 1990-1999 ca urmare a accidentelor rutiere (82.000 accidente soldate cu 88.000 raniti, 27.000 de morti si circa 4.4 miliarde USD pierderi materiale echivalente) impreuna cu conditiile dificile de trafic (iluminare stradala insuficienta sau inexistenta, sosele in conditii improprii etc.) au determinat adoptarea acestui regulament.

Din aceste motive, regulamentul R.N.T.R.-1, aprobat prin ordinul M.T. din 8 Decembrie 2005 publicat in Monitorul Oficial nr. 1.160/21 decembrie 2005, stipuleaza ca existenta marcajului reflectorizant de contur conform ECE ONU 104 devine o conditie obligatorie pentru promovarea inspectiei tehnice periodice ITP, dupa cum urmeaza:

Incepand cu 1 aprilie 2006:

autovehiculele destinate transportului de marfuri avind o masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone

APLICARE

Regulamentul ECE ONU 104 permite aplicarea de contur reflectorizant complet sau numai linie orizontala (continua sau intrerupta) - vezi desenele din pagina urmatoare. Sistemul minim acceptat consista intr-o linie orizontala intrerupta, pe minim 80% din lungimea vehiculului, ce acopera partile laterale (inclusiv capul tractor) si spatele acestuia. Ca exemplu, un vehicul de circa 18 m lungime si 2,5 m latime va necesita un minim de (2x18+2,5)x0.8=30.8m.

De asemenea, regulamentul ECE ONU 104 stabileste si cadrul legislativ ce permite aplicarea de reclame comerciale reflectorizante pe aceste vehicule (dar numai in cazul in care se aplica contur complet).

Marcaj de contur ECE 104 - camion